M********* C******
Apelant Inculpatsp 329 În temeiul art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.3201 alin.7 Cod procedură penală, Condamnă inculpatul M********* C****** – fiul lui Constantin şi Safta, născut la 02.01.1968 în Constanţa, C.N.P. *********1281, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a şi lit.b Cod penal pe o durată de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal . În baza art. 861 şi art.862 Cod penal, Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M********* C****** pe durata unui termen de încercare de 4 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare . În baza art. 863 Cod penal : Dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul M********* C****** să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa ; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; În baza art. 359 Cod procedură penală, Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 864 Cod penal, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei . În baza art. 71 alin.5 Cod penal, Constată suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale . În baza art.88 Cod penal, Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 10.04.2012 şi până la 17.04.2012. Constată încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În baza art. 17 din Legea nr.143/2000 şi la art.118 lit.b şi e Cod penal, Dispune confiscarea de la inculpatul M********* C****** a cantităţii de 211,3 grame cannabis (depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovada Seria H nr.0022254/24.04.2012) şi a sumelor de 70 lei şi 60 lei. În temeiul art.191 Cod procedură penală, Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art.189 Cod procedură penală, Avansează onorariu parţial în cuantum de 100 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa în favoarea av.SARAFU MIHAI. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.07.2012.
A.P. la 11.07.2012
t - 04.07.2012