S* E******* S*** S**
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I*** P*** R*********** A************ C* S**** A***
PârâtS* E******* S*** S** P*** L********* T****** I***** S***
LichidatorA************ J******** A F********* P****** N****
PârâtÎn baza art. 155 indice 1 din Codul de procedură civilă, suspendă judecata cauzei privind acţiunea având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, formulată de reclamanta ELEGANCE SERV SRL, prin lichidator judiciar TIMOFTE INSOLV SPRL în contradictoriu cu pârâtele A************ J******** A F********* P****** N**** şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI, prin mandatar A************ J******** A F********* P****** N****. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău cât timp durează suspendarea. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere suspendare din 20.01.2022motivat de cererea reprezentantului convenţional al reclamantei, privind acordarea unui termen de judecată, în vederea achitării diferenţei de onorariu de expert încuviinţată în cauză, în sumă de 3.000 lei, sub sancţiunea suspendării cauzei şi raportat la situaţia de insolvabilitate în care se află societatea reclamantă, a împrejurării că bunurile societăţii au fost vândute, instanţa va proceda la amânarea judecării cauzei şi acordarea unui ultim termen de judecată în acest sens,
Incheiere de sedinta din 18.11.2021pentru studiul completării la raportul de expertiză, cu privire la ceea ce a solicitat instanţa de judecată în mod suplimentar
Incheiere de sedinta din 14.10.2021pentru comunicarea către părţi a răspunsului consultantului fiscal Gheoldan Lucia la obiecţiunile formulate în cauză,
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din 23.09.2021, ora 09.00, pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile formulate de AJFP Neamţ.
Incheiere de sedinta din 19.08.2021pentru studiul raportului de expertiză contabilă, întocmit de consultantul fiscal Gheoldan Lucia şi pentru ca părţile să depună eventualele obiecţiuni la raport cu 5 zile înainte de termenul de judecată acordat,
Incheiere de sedinta din 03.06.2021motivat de cererile de amânare a cauzei formulate, în vederea întocmirii raportului de expertiză contabilă, specialitatea fiscalitate,
Incheiere de sedinta din 22.04.2021motivat de cererea de amânare a cauzei formulată de consulantul fiscal Gheoldan Lucia, pentru întocmirea raportului de expertiză contabilă/fiscalitate,
Incheiere de sedinta din 11.03.2021pentru întocmirea raportului de expertiză contabilă/fiscalitate,
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Respinge ca nefondată cererea de abţinere, formulată de doamna grefier Ciocoiu Alina Adriana, în dosar nr. 5492/103/2012, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.01.2021.
Incheiere abtinere din 13.01.2021Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2021, ora 09.00, pentru efectuarea raportului de expertiză contabilă, de expertul nou desemnat.
Incheiere de sedinta din 12.11.2020Amână judecarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 13.08.2020cereri de termn încuviinţatre, pentru întocmirea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 18.06.2020În conformitate cu prevederile art. 42 alin. 6 Capitolul V din Decretul preşedintelui României nr 195/2020, din 16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020, constată suspendată de drept judecarea cauzei, pe durata stării de urgenţă.
Încuviinţează cererea de acordare termen, formulată de expert. Se comuncă expertului copiile raportului de expertiză şi ale răspunsului la obiecţiuni, care au fost întocmite în dosarul penal.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020S-a acordat termen pentru efectuarea raportului de expertiză contabilă;
Incheiere de sedinta din 12.12.2019pentru a se întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză contabilă,
Incheiere de sedinta din 31.10.2019lipsă raport expertiză
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Pentru întocmirea raportului de expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 27.06.2019pentru depunere obiective expertiză şi onorariu expert
Incheiere de sedinta din 06.06.2019pentru a emite adresă pârâtei, să depună obiective pentru expertiza contabilă încuviinţată în cauză
Incheiere de sedinta din 16.05.2019pentru studiu dosare penale
Incheiere de sedinta din 04.04.2019pentru ataşare dosar penal
Incheiere de sedinta din 28.02.2019pentru ataşare dosare penale
Incheiere de sedinta din 31.01.2019pentru studiu întâmpinare
Incheiere de sedinta din 13.12.2018pentru citare DRGFP Iaşi, pentru studiu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 25.10.2018pentru continuarea judecăţii
Incheiere de sedinta din 20.09.2018cerere termen pârâtă, încuviinţată
Incheiere de sedinta din 21.06.2018Respinge excepţia inadmisibilităţii. Fixează termen la 21.06.2018, ora 08.30. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 17.05.2018.
Incheiere de sedinta din 17.05.2018adresă lichidator judiciar, pentru a formula apărări referitoare la excepţia inadmisibilităţii
Incheiere de sedinta din 19.04.2018pentru comunicarea unei copii depe înscrisul depus la dosar de pârâtă
Incheiere de sedinta din 15.03.2018pentru soluţionare dosar penal
Incheiere de sedinta din 11.01.2018adresă secţia penală,cu privire la stadiul soluţionării dosarului penal 262/P/2011
Incheiere de sedinta din 16.11.2017pentru a se verifica dacă subzistă motivul suspendării cauzei
Incheiere de sedinta din 12.10.2017Menţine suspendarea judecăţii dispusă prin încheierea din 12.12.2013, până la soluţionarea cauzei penale, sesizate prin rechizitoriul emis în dosarul cu nr. 262/P/2011 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 02.02.2017.
Incheiere suspendare din 02.02.2017adresă licihidator jud., să deună pun punct de vedere faţă de suspendarea jud. cauzei, motivat de existenţa cauzei penale
Incheiere de sedinta din 12.01.2017adresă AFFP Neamţ, să formuleze punct de vedere faţă de solicitarea de suspendare a cauzei
Incheiere de sedinta din 10.11.2016adresă reclamantă, cu ce probe înţelege să-şi susţină acţiunea
Incheiere de sedinta din 29.09.2016- adresă Parchet Jud. Piatra Neamţ, stadiul de soluţionare al dosarului penal
Incheiere de sedinta din 16.06.2016lipsă procedură adm. jud. Timofte Ionela
Incheiere de sedinta din 21.04.2016Menţine starea de suspendare a cauzei.
Incheiere suspendare din 02.07.2015suspendă judecata în temeiul dispoziţiilor art.244 pct.2 CPC până la soluţionarea dosarului penal nr.262/P/2012.
Incheiere suspendare din 12.12.2013Amână pronunţarea la 12.12.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2013Amână pronunţarea la 5.12.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2013pentru depunere pdv faţă de cererea de suspendare
Incheiere de sedinta din 26.09.2013pentru studiu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 16.05.2013