S* O******* V***** I******** G**** S* - S***** A*** L* A** P***** D****
ReclamantS* A******* B***** D* A******** S**
PârâtAdmite ca fiind fondată acţiunea civilă formulată de către reclamanta SC O.V.I.G. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A.B. DE A. SRL, şi, în consecinţă:Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.890,71 lei, cu titlu de despăgubiri, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 5,71 lei, aplicate asupra sumei de 52,92 lei, reprezentând prima de asigurare încasată şi depusă cu întârziere (pentru perioada 14.03.2011 – 19.04.2011), a dobânzii legale remuneratorii, în cuantum de 100,77 lei, calculată la nivelul despăgubirii plătite de către reclamantă, în cuantum de 1.890,71lei (calculata de la data de 26.05.2011 şi până la data de 09.04.2012), precum şi în continuare până la data plăţii efective.Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 669,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.11.2012.
Amână pronunţarea la 05.11.2012.
Termen pentru comunicare dosar de daună.
Având în vedere necesitatea depunerii dosarului de daună complet, redeschide dezbaterile. T : 03.09.2012.