Ş********* R******
ReclamantC******* N******
PârâtAdmite acţiunea. cu recurs.
Amână judecarea cauzei, pentru emiterea unei adrese către expertul desemnat, dl Catrinel Adrian.
Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul, va dispune amânarea cauzei şi repetarea procedurii de citare cu acesta
Faţă de dispoziţiile art 167 alin. 1 Cpc considerând că probele solicitate de reclamant, prin apărător, sunt utile şi concludente la soluţionarea cauzei, le va încuviinţa . Va dispune efectuarea unei expertize topografie cadastru, ce va avea ca obiective : să se identifice suprafaţa de teren indicată în acţiune şi în înscrisul ,, antecontract de vânzare cumpărare,, prin arătarea întinderii reale a acesteia, cu vecinătăţi, amplasament şi poziţie cadastrală, raportat la planul cadastral al localităţii şi să se întocmească o schiţă a acestei suprafeţe de teren, schiţă ce urmează să primească avizul OCPI Dolj(număr cadastral). Va stabili onorariul provizoriu de expert, în cuantum de 900 lei, în sarcina reclamantului .
pentru a fi comunicate pârâtului înscrisurile depuse la acest termen. Pentru termenul acordat, i se pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar diferenţa de timbru judiciar în valoare de 3 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca fiind insuficient timbrată.