M***** N******
IntervenientJ**** I***
ReclamantJ**** F******
ReclamantM********* A*** P*** P*****
PârâtP******* M*********** A***
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi Municipiul Arad reprezentat prin Primar. Respinge acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta Jurca Forita şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul M***** N****** în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Arad reprezentat prin Primarşi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Bucureşti, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad,pentru revendicare imobiliară. Ia act de renunţarea la judecată formulată de reclamantul Jurca Ioan. Fără cheltuieli de judecată.
Amână pronunţarea cauzei la data de 19.11.2012.
T:12.12.2012- Pentru studiul notelor de şedinţă şi pentru ca reprezentanta reclamanţilor să-şi exprime în scris poziţia faţă de excepţia tardivităţii formulării precizării de acţiune.
T:28.11.2012- Pentru a se comunica precizarea de acţiune şi pentr a se depune la dosar de către reprezentanta reclamanţilor procură specială privind cererea de renunţare la judecată.
T:07.XI.2012 - Pentru studiul răspunsului la întâmpinare şi a actelor ataşate acestuia.
T:17.10.2012- Pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar şi a se depune extras CF privind imobilul şi copia contractului de întreţinere.
T:03.10.2012- Pentru studiul întâmpinării.
T:12.09.2012 - Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar pârâţilor.