F******* V***** A**
Recurent CondamnatÎncheiere/03.10.2012 În baza art. 196 teza ultimă C.pr.pen. dispune înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul sentinţei penale nr. 220 din 01.10.2012 a Tribunalului Gorj cu privire la sumele pretinse de către traducătorul autorizat desemnat în prezenta cauză. Admite cererea formulată de către doamna traducător autorizat Tulugea Georgiana Isabela şi dispune plata onorariului aferent lucrării de traducere, în cuantum de 225 de lei, conform facturilor nr. 006 din 28.09.2012 şi nr. 007 din 28.09.2012. Dispune comunicare prezentei ordonatorului de credite din cadrul Tribunalului Gorj. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică.
Sentinţa nr. 220 din 01.10.2012 Respinge contestaţia la executare ca neîntemeiată. Obligă petentul contestator la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi suportat în avans din fondurile M.J.L.C. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică.
Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2012 pentru efectuarea traducerii actelor comunicate la dosar de către autorităţile judiciare franceze.
Amână judecarea cauzei la data de 26.09.2012 pentru a se efectua adresă către Ministerul Justiţiei.
Se acordă un nou termen de judecată la data de 29.08.2012 pentru lipsa hotării de condamnare, cu menţiunea indicării datei rămânerii definitive, precum şi a datei săvârşirii infracţiunii pe teritoriuil francez, aceste date nefiind comunicate de către autorităţile franceze.
Dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru data de 18.07.2012, la data de 01.08.2012. Se va cita petentul pentru acest termen.
Amână judecarea cauzei la data de 18.07.2012 pentru efectuarea comisiei rogatorii în Franţa.
Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2012 pentru administrarea probatoriului.