B******* I**
Apelant ReclamantB******* V*****
Apelant ReclamantB******* G*******
Apelant ReclamantU***** - B******* V*******
Apelant ReclamantB******* E***
Apelant ReclamantAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta Urzică-Bodnăraş Victoria. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi în dispozitivul deciziei civile nr.81/14.02.2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr.5600/212/2006, în sensul că se va trece în mod corect adresa imobilului ca fiind „Municipiul Constanţa, strada Dionisie cel Mic, nr.34” iar nu „Municipiul Constanţa, strada Dionisie cel Mic, nr.64” cum din eroare s-a consemnat. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la data comunicării prezentei încheieri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 30.01.2020
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.01.2020lipsa dosarului de fond
Incheiere de sedinta din 12.12.2019Admite apelul formulat de apelantii reclamanti B******* I**, B******* V*****, B******* G*******, Urzica Bodnaras Victoria si B******* E*** în contradictoriu cu intimata pârâta Stoianof Maria împotriva sentintei civile nr. 21566/30.11.2011 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosar nr. 5600/212/2006. Schimba în parte sentinta civila apelata, în sensul ca: Constata ca valoarea de circulatie a imobilului compus din teren în suprafata de 432,20 mp(masuratori) si 434 mp(din act) si doua corpuri de constructie C1 si C2 si anexe C3 si C4, situat în Constanta, str. Dionisie cel Mic nr. 64, identificat prin raportul de expertiza întocmit de exp. ing. Stoica Valeriu, este în suma de 311.486 lei. Atribuie în deplina proprietate si posesie reclamantilor imobilului compus din teren în suprafata de 432,20 mp(masuratori) si 434 mp(din act) si doua corpuri de constructie C1, C2, si anexe C3 si C4, situat în Constanta, str. Dionisie cel Mic nr. 64, identificat prin raportul de expertiza întocmit de exp. ing. Stoica Valeriu. Obliga reclamantii catre pârâta – reconvenienta la plata sumei de 51.914 lei, cu titlu de sulta. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei civile apelate. Obliga intimata pârâta catre apelantii reclamantii la plata sumei de 1375 lei, reprezentând cheltuieli de judecata . Definitiva. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Pronuntata în sedinta publica, azi 14.02.2013 .
Hotarare 81/2013 din 14.02.2013Încheiere. Amâna pronuntarea la data de 14.02.2013
Încheiere. Amâna pronuntarea la data de 07.02.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2013pentru a se lua cunostinta de raportul de expertiza.
Incheiere de sedinta din 15.11.2012-pentru efectuarea raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 20.09.2012-pentru administrarea probei cu expertiza
Incheiere de sedinta din 24.05.2012