L*** P****** S***
ReclamantS* O***** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta-creditoare L*** P****** S*** (date), în contradictoriu cu pârâta-debitoare S.C ORIZON S.R.L. (date). Dispune emiterea somaţiei europene de plată pentru suma de 12 500 de euro, precum şi pentru dobânda legală stabilită asupra sumei de 12 500 de euro, calculată de la data de 20.10.2011, până la data de 05.10.2012. Dispune comunicarea către debitoare a copiei formularului de cerere şi a formularului E prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată. Informează pârâtul cu privire la posibilitatea: a) de a plăti reclamantului suma care este menţionată în somaţia de plată; sau b) de a se opune somaţiei de plată făcând opoziţie la instanţa de origine, opoziţie care trebuie trimisă în termen de treizeci de zile de la data la care i s-a comunicat sau notificat somaţia. În conformitate cu somaţia europeană de plată, pârâtul este informat, de asemenea, că: a) somaţia a fost emisă numai pe baza informaţiilor furnizate de reclamant şi nu a fost verificată de către instanţă; b) somaţia va deveni executorie cu excepţia cazului în care s-a făcut opoziţie la instanţă, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată; c) atunci când s-a făcut opoziţie procedura continuă în faţa instanţelor competente din statul membru de origine în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul a cerut în mod expres ca procedura să ia sfârşit în acest caz.
Amână pronunţarea la data de 12 decembrie 2012.
Lipsă de apărare