Dosar 5625/86/2012 din 04.05.2012

omorul calificat (art. 175 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5625/86/2012
Data dosar:
04.05.2012
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
omorul calificat (art. 175 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.01.2013 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Condamnare

    Respinge, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de „omor calificat” prev. de art. 174 alin.1 şi art.175 alin. 1 lit. a, c, d şi i Cod penal (pentru care inculpata P***** S***** E**** a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr.317/P/2012 din 03.05.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava) în infracţiunea de „ucidere din culpă”, prev. de art.178 alin. 1 cod penal, respectiv în infracţiunea de „omor calificat” prev. de art. 174 alin.1 şi art.175 alin. 1 lit. c, d şi i Cod penal (prin înlăturarea literei a) (invocată de către apărător). Condamnă pe inculpata P***** S***** E****, aflată în stare de arest preventiv în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat” prev. de art. 174 alin.1 şi art.175 alin. 1 lit. a, c, d şi i Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a şi alin. 2 cod penal şi art.76 alin. 2 cod penal. În temeiul art. 65 alin.2 Cod penal raportat la art. 53 alin.1 pct.2 lit. a Cod penal, interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b, lit. d şi e Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b, lit. d şi e cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 14.11.2012 (data încarcerării în Italia în baza mandatului european de arestare preventivă emis de autorităţile judiciare române) la zi. În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatei P***** S***** E****. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 3507,35 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (3457,35 lei – faza de urmărire penală şi 1050 lei – faza de judecată) din care suma de 50 lei, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu din faza de judecată, se va avansa în fondul Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpata P***** S***** E****, aflată în stare de arest, prezentă la dezbateri, lipsă la pronunţare, şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, azi,16.01.2013.

    Hotarare 2/2013 din 16.01.2013
  • Sedinta din data de 09.01.2013 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 16.01.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.01.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2013
  • Sedinta din data de 10.12.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpata Precop Simona, prin apărător. În baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. 1 Cod procedură penală, constată legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpata P***** S***** E****, în prezent aflată în stare de arest preventiv în Arestul I.P.J. Suceava, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prev. de art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. a, c, d, i Cod penal. În temeiul art. 3002 rap. la art. 160b alin. 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatei Precop Simona. Măsura menţinerii arestării preventive a inculpatei se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa acesteia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror, iar de la comunicare pentru inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2013, ora 09:00, faţă de lipsa martorilor din lucrări Faig Elena şi Ihnatiuc Ligia Corina, pe numele cărora urmează a se emite mandate de aducere şi pentru a se cita martorul din acte Trisciuc Gabriel Nicolae, de la adresa specificată în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2012.

  • Sedinta din data de 26.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 10.12.2012, ora 09:00, pentru a se cita următorii martori din lucrări Faig Elena, Eremia Vera, Ihnatiuc Ligia Corina, Borha Maria şi Trisciuc Gabriel Nicolae, de la adresele specificate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2012.

  • Sedinta din data de 29.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 26.11.2012, ora 09:00, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpata P***** S***** E**** atât de la domiciliu, cât şi prin afişare la Consiliul local Cîrlibaba, precum şi cu martorul din lucrări Precop Viorica, cu emiterea mandatului de aducere pe numele celei dintâi; se vor cita şi trei martori din lucrări, respectiv Coubiş Viorica, Gabor Ioan şi Matei Mihai, de la adresele specificate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2012.

  • Sedinta din data de 01.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 29.10.2012, ora 09:00, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpata P***** S***** E**** atât de la domiciliu, cât şi prin afişare la Consiliul local Cîrlibabha, cu emiterea mandatului de aducere pe numele său, urmând a fi citaţi şi trei martori din lucrări, respectiv Precop Adrian Tudorel, Precop Gheorghe Simion şi Precop Viorica, de la adresele specificate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2012.

  • Sedinta din data de 05.09.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2012, ora 09:00, faţă de lipsa martorilor din lucrări Danciu Gabriel, Bobeiciuc Eudochia, Trisciuc Gabriel Nicolae şi Trisciuc Georgeta, urmând a se repeta procedura de citare cu aceştia şi a se emite mandate de aducere pe numele lor, cu înaintarea adreselor corespunzătoare către organele competente pentru a le pune în executare, în sensul de a asigura prezenţa celor vizaţi în instanţă, prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii; pentru termenul acordat va fi citată inculpata cu mandat de aducere de la domiciliul cunoscut cât şi prin afişare la Consiliul Local Cârlibaba. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.09.2012.

  • Sedinta din data de 03.09.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • admite cererea

    Admite cererea de abţinere formulată de către doamna judecător PUHA CRISTINA DIANA în dosarul nr. 5625/86/2012 al Tribunalului Suceava, fiind dat cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 al. 1 lit. a Cod procedură penală şi, în consecinţă : Stabileşte că doamna magistrat Puha Diana Cristina, care prezidează completul de judecată C5F, nu va lua parte la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 5625/86/2012 al Tribunalului Suceava. În baza disp. art. 98 al. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară dispune repartizarea aleatorie a dosarului sus-menţionat prin sistemul informatic ECRIS, celorlalte complete de judecate investite cu soluţionarea cauzelor în fond (cu excepţia C5F), respectiv C1F, C2F şi C3F. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.09.2012.

  • Sedinta din data de 13.06.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Administrarea probelor.

  • Sedinta din data de 28.05.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Pentru solicitare de relaţii.

  • Sedinta din data de 04.05.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • admite cererea

    Admite cererea de abţinere formulată de către doamna judecător PUHA CRISTINA DIANA în dosarul nr. 5625/86/2012 al Tribunalului Suceava, fiind dat cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 al. 1 lit. a Cod procedură penală şi, în consecinţă : Stabileşte că doamna magistrat Puha Diana Cristina, care prezidează completul de judecată C5F, nu va lua parte la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 5625/86/2012 al Tribunalului Suceava. În baza disp. art. 98 al. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară dispune repartizarea aleatorie a dosarului sus-menţionat prin sistemul informatic ECRIS, celorlalte complete de judecate investite cu soluţionarea cauzelor în fond (cu excepţia C5F), respectiv C1F, C2F, C3F şi C4F. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.05.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD