G******* I**
ReclamantL*** C****** M*****
PârâtIa act că reclamantul a renunţat prin cererea de la fila 26 dosar la capătul ce cerere privind pretenţiile. Admite acţiunea formulată de reclamantul G******* I** în contradictoriu cu pârâtul L*** C****** M*****. Constată că între reclamant şi pârât a intervenit la data de 30.09.2011 convenţia de vânzare-cumpărare a autoturismului marca Mercedes, tip C 200, cu nr.de înmatriculare VL-06-JZG Obligă pârâtul să facă demersurile legale pentru transcrierea în evidenţele autorităţii competente( Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări a autovehiculelor) a transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului de la vânzător la cumpărător , înscrierea datelor pârâtului ca nou proprietar cu menţionarea încetării reclamantului de titular al înmatriculării, iar în caz contrar să fie autorizat reclamantul să efectueze această operaţiune în locul pârâtului cumpărător. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 28,5 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru şi timbrul judiciar. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.12.2012.
În vederea administrării probatoriului.
În vederea administrării probatoriului; se citează pârâtul la interogatoriu
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 19 septembrie 2012, pentru când: Pune în vedere reclamantului, prin av. Trainea Ligia, ca, până la termenul următor de judecată să precizeze suma pe care solicită să i se restituie cu titlu de impozit şi să timbreze la valoare sub sancţiunea anulării cererii. Se reia procedura de citare cu pârâtul cu menţiunea să se prezinte personal la interogatoriu. Acordă termen în cunoştinţă reclamantului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2012.