S*** C*********
InculpatS**** A*** C******
InculpatS**** L*******
Reprezentant legalS******** D* P********* D** C***** T*********** D***
IntimatC******** L**** F******
Parte civilăI) În temeiul art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a) şi lit. g) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c) din Codul penal şi art. 75 alin. 1 lit. c) din Codul penal, raportate la art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală şi la art. 80 din Codul penal, Condamnă pe inculpatul S*** C*********, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 din Codul penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, calculat potrivit articolului 82 din Codul penal. În temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. II) În temeiul art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a) şi lit. g) din Codul penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 din Codul penal, raportate la art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală, la art. 74 alin. 1 lit. c) din Codul penal şi la art. 76 alin. 1 lit. e) din Codul penal, Condamnă pe inculpatul SANDU ALIN – CĂTĂLIN, porecla "Hari", la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 83 din Codul penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) şi 6 (şase) luni an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 53 pronunţată la data de 29 aprilie 2010 de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 1413/230/2009, definitivă prin neapelare şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 71 din Codul penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 14 din Codul de procedură penală şi art. 16 indice 1 alin. 3 teza a I – a din Codul de procedură penală raportate la art. 346 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 998 şi art. 999, ambele din Codul civil, Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă C******** L**** F******, judeţul Dolj. Obligă în solidar inculpaţii S*** C********* şi Sandu Alin – Cătălin, porecla "Hari", la plata sumei de 248 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului rezultat în urma săvârşirii infracţiunii de furt calificat de către cei doi inculpaţi. În baza art. 191 alin 2 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul S*** C********* la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 300 lei onorariu apărător din oficiu asigurat în cursul judecăţii va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie, iar pe inculpatul Sandu Alin – Cătălin la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 500 lei onorarii apărători din oficiu asiguraţi în cursul urmăririi penale (200 lei) şi al judecăţii (300 lei) va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2012.
Amână pronunţarea cauzei la data de 20 iunie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
Dispune citarea părţii civile C******** L**** F******, JUDEŢUL DOLJ pentru următorul termen de judecată, cu menţiunea de a comunica dacă se constituie parte civilă în procesul penal, iar în caz afirmativ de a indica natura şi cuantumul pretenţiilor sale. Dispune repetarea adresei către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj cu solicitarea ca până la următorul termen de judecată să întocmească referatul de evaluare psihosocială pentru inculpatul minor la data comiterii faptei Sandu Alin – Cătălin. Dispune emiterea unor adrese către: Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu solicitarea de a se comunica dacă inculpaţii S*** C********* şi Sandu Alin – Cătălin figurează încarceraţi sau nu în vreun penitenciar din România; Arestul I.P.J. Dolj în vederea comunicării dacă inculpaţii S*** C********* şi Sandu Alin – Cătălin sunt sau nu arestaţi preventiv şi emiterea unei adrese către Consiliul Local al Oraşului Filiaşi – Serviciul de Stare Civilă, judeţul Dolj, cu solicitarea de a preciza dacă a fost înregistrat sau nu decesul inculpaţilor S*** C********* şi Sandu Alin – Cătălin. Dispune citarea inculpaţilor S*** C********* şi Sandu Alin – Cătălin prin afişarea citaţiei la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, respectiv C******** L**** F******, precum şi prin afişarea citaţiei la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-au născut inculpaţii, respectiv Consiliul Local al Oraşului Filiaşi. Dispune citarea inculpaţilor cu mandate de aducere.