V******** M*****
Apelant inculpatB****** P******** E*****
Apelant inculpatD********* D****
Apelant INCULPATV***** M****
Apelant INCULPATM********* I**
Intimat INCULPATÎn temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, inculpatul BFL şi avocat ASGARI ANCA ADRIANA împotriva sentinţei penale nr. 17/20.01.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5711/30/2011. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile declarate de inculpaţii BOMBETO BPE, VM, VMşi DDîmpotriva aceleiaşi hotărâri. Desfiinţează sentinţa penală nr. 17/20.01.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5711/30/2011 în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii BPE, VM, VM şi DD şi rejudecând: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei BPE şi repune pedepsele în individualitatea lor. Reduce la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatei BPE pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a, alin. 2 C.p., art. 76 lit. b C.p. Reduce la 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatei BPE pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. 2 C.p., art. 42 C.p., cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a, alin. 2 C.p., art. 76 lit. b C.p. În temeiul art. 33 lit. a C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatei BPE în pedeapsa cea mai grea, care va fi şi pedeapsa rezultantă, inculpata urmând să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a pedepsei aplicată inculpatei BPE şi stabileşte termen de încercare de 4 (patru) ani conform art. 82 C.p. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.p. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului VM şi repune pedepsele în individualitatea lor. Reduce la 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului VM pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. 2 C.p., art. 42 C.p., cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a, alin. 2 C.p., art. 76 lit. b C.p. În temeiul art. 33 lit. a C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului VM în pedeapsa cea mai grea, care va fi şi pedeapsa rezultantă, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, în regim de detenţie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului VM şi repune pedepsele în individualitatea lor. Reduce la 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului VM pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. 2 C.p., art. 42 C.p., cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a, alin. 2 C.p., art. 76 lit. b C.p. În temeiul art. 33 lit. a C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului VM în pedeapsa cea mai grea, care va fi şi pedeapsa rezultantă, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, în regim de detenţie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului DD şi repune pedepsele în individualitatea lor. Reduce la 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului DD pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 41 alin. 2 C.p., art. 42 C.p., cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a, alin. 2 C.p., art. 76 lit. b C.p. În temeiul art. 33 lit. a C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului DD în pedeapsa cea mai grea, care va fi şi pedeapsa rezultantă, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, în regim de detenţie. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate. În baza art. 383 alin. 11 C.p.p. raportat la art. 350 C.p.p. menţine controlul judiciar aplicat inculpaţilor VM şi DD prin încheierea din 05.09.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5711/30/2011. În baza art. 383 alin. 11 C.p.p. raportat la art. 350 C.p.p. menţine măsura obligării inculpatului VM de a nu părăsi localitatea Timişoara dispusă prin încheierea din 05.09.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5711/30/2011. În baza art. 383 alin. 11 C.p.p. raportat la art. 350 C.p.p. ridică controlul judiciar aplicat inculpatei BPE prin încheierea din 05.09.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5711/30/2011. În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul BFM la plata sumei de 500 lei şi apelanta Asgari Anca Adriana la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare parţiale către stat în apel, în rest cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia conform art. 192 alin. 3 C.p.p. În temeiul art. 190 C.p.p. dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 400 lei către traducător Miciulică Sandra Constance şi sumei de 300 lei către PFA Solaja Simonida, onorariu traducere. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 300 lei, onorariu avocat oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpaţii BPE şi BFM, şi de la comunicare cu ceilalţi inculpaţi apelanţi şi părţile civile. Pronunţată în şedinţa publică din 27.09.2012. --- Î.C.C.J. DOSAR NR.5711/30/2011 , D.P. NR.928 din 18.03.2013, RESPINGE , CA NEFONDATE , RECURSURILE , DEFINITIVĂ , R.22.04.2013.
Hotarare 177/2012 din 27.09.2012Amână pronunţarea la data de 27.09.2012.
În temeiul art. 140 Cpp respinge ca nefondate cererile inculpaţilor D********* D****, BOMBETO PASCALINE ESTER, VUJOSEVIC MILAN şi VRCELJ MILAJN de constatare a încetării de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Timişoara, respectiv a controlului judiciar. În temeiul art. 139 al. 2 Cpp respinge cererea inculpatului V***** M**** de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Timişoara. În temeiul art. 1603 Cpp respinge cererile inculpaţilor D********* D****, BOMBETO PASCALINE ESTER şi VUJOSEVIC MILAN de ridicare a obligării de a nu părăsi ţara sau a controlului judiciar. Amână judecarea cauzei la data de 20 septembrie 2012, ora 9,00, sala 280, termen dat în cunoştinţă inculpaţilor V******** M*****, B****** P******** E*****, D********* D**** şi V***** M**** şi părţilor civile intimate, pentru când va fi citat inculpatul apelant Bărbosu Florin Marius cu menţiunea de a se prezenta în vederea audierii. Definitivă.