G**** I* T*****
CondamnatÎn temeiul art. 63 ind. 1 Cp respinge ca nefondată sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti. În temeiul art. 192 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu în sumă de 100 lei se suportă din fondurile speciale ale MJ. Cu drept de recurs.
Încuviiinţează parţial probele solicitate de reprezentanta Parchetului, în sensul că se vor emite adrese către ITM Argeş, şi către Administraţia Fiscală de domiciliu, în sensul celor menţionate în considerentele încheierii şi respinge proba privind ancheta socială. Se emit adrese către ITM Argeş pentru a comunica dacă petentul figurează ca fiind angajat cu contract individual de muncă şi la ce societate, către Administraţia Fiscală de domiciliu, pentru a comunica dacă acesta figurează cu venituri sau proprietăţi mobile şi imobile. În baza art. 183 Cpp, se emite mandat de aducere la instanţă, pe numele petentului. Amână judecarea cauzei la 01.10.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2012
Amână cauza pentru a da posibilitatea condamnatului de a achita în integralitate amenda penală la care a fost obligat. Amână judecarea cauzei la 03.09.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2012
Încuviinţează solicitarea condamantului. Se emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea din oficiu a unui apărător pentru condamnat. Amână judecarea cauzei la 25.06.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2012
Înaintează cauza Completul C1 penal luni Sala 4, ora 8,30, învestit cu soluţionarea dosarului după admiterea cererii de abţinere. Acordă termen de judecată la data de 28.05.2012 Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2012
Înaintează cauza completului de judecată C1 penal, învestit cu soluţionarea cauzei potrivit repartizării aleatorii a dosarului, după admiterea cererii de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată. Amână judecarea cauzei la 28.05.2012- C1 penal. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2012.
În baza art.47 alin.2 C.pr.pen. admite cererea de abţinere formulată de către magistrat A.P. de la soluţionarea dosarului nr. 5736/280/2012 al Judecătoriei Piteşti. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2012.
În temeiul art. 52 C.p.p. rap. la art. 50 C.p.p. comb. cu art. 47 al. 2 C.p.p. admite cererea de abţinere formulată de către doamna judecător GA. În temeiul art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 aprilie 2012.