G********* M****
ReclamantM******** C*********
PârâtRespinge acţiunea. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.12.2013.
Hotarare 9763/2013 din 05.12.2013Amână pronunţarea la 05.12.2013 având nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Ia act de susţinerile apărătorului pârâtului, în sensul că nu formulează obiecţiuni la raportul de expertiză. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar diferenţa de taxă judiciară de timbru în cuantum de 400 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca fiind insuficient timbrată. Menţine citarea reclamantei cu menţiunea ,, personal la interogatoriu”, sub aplicarea art. 225 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 17.10.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamantă, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Menţine citarea reclamantei, cu menţiunea ,, personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 225 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 17.10.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 19.09.2013Încuviinţează cererea reclamantei prin apărător de acordare a unui termen faţă de lipsa raportului de expertiză. Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a se prezenta personal la următorul termen de judecată pentru a răspunde la interogatoriu sub sancţiunea prevăzură de disp. art 225 Cod Proc Civ. Revine cu adresă către expert pentru efectuarea expertizei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 19.09.2013 pentru când părţile au termen în cunpştinţă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2013
Incheiere de sedinta din 13.06.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 13.06.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2013
Incheiere de sedinta din 25.04.2013Se citează reclamanta cu copia înscrisurilor depuse la dosar la acest termen de judecată. Revine cu adresă către d-nul expert Boariu Petre pentru a depune la dosar raportul de expertiză, întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art.208 şi 209 Cod procedură civilă, cu exemplare pentru comunicare părţilor. Amână judecarea cauzei la 25.04.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Martie 2013.
Incheiere de sedinta din 14.03.2013Mentine în sarcina reclamantei, obligatia să evalueze suprafaţa de teren de 7300 mp şi să timbreze la valoare, sub sancţiunea anulării cererii ca fiind insuficient timbrată. Menţine citarea reclamantei cu menţiunea ,, personal la interogatoriu”, sub aplicarea dispoziţiilor art. 225 Cpc. Admite cererea reclamantei si dispune efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie, constatând că este utila solutionării cauzei. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiza tehnică specialitatea topografie - identificarea terenurilor proprietatea partilor si transpunerea actelor de proprietate in schita; - sa se precizeze ce suprafete de teren stapanesc efectiv partile si daca exista suprapunere; - sa evalueze supafata de 7300 mp si, de asemenea, sa evalueze suprafata de teren care se suprapune. Desemnaeza expert în specialitatea topografie pe d-l BOARIU PETRE, prin tragere la sorţi, în lipsa învoielii părţilor privind persoana expertului, cf. art. 202 C.p.civ. Stabileste onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului să depună dovada achitării onorariului, în termen de 5 zile de la încuviinţare, la instanţă, sub sancţiunea decăderii din probă cf. art. 170 al. 3 C.p.civ. Emite adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea experţilor, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.01.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar dovada de imposibilitate de prezentare a reclamantei, pentru acest termen de judecată. Pune în vedere reclamantei, prin apărător să evalueze suprafaţa de teren de 7300 mp şi să timbreze la valoare, sub sancţiunea anulării cererii ca fiind insuficient timbrată. În baza art. 188 Cpc, dispune citarea martorului Ciobotea Mihail Gabriel, cu mandat de aducere, având în vedere faptul că martorul deşi legal citat nu s-a prezentat pentru audiere. Menţine citarea reclamantei cu menţiunea ,, personal la interogatoriu”, sub aplicarea dispoziţiilor art. 225 Cpc. Prorogă discuţiile asupra probei cu expertiză judiciară, după audierea martorului Ciobotea Mihail Gabriel. Amână judecarea cauzei la data de 24.01.2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2012
Încuviinţează părţilor prin apărători, proba cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială. Prorogă discutarea probei cu expertiză tehnică specialitatea topografie după administrarea celorlalte probe. Pune în vedere părţilor prin apărători, să depună la dosar actele primare. Pune în vedere pârâtului să se prezinte necitat la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Se citează martorii părţilor la adresele indicate. Se citează reclamanta cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu. În baza art.5 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr.12 din 21.06.2012, trece cauza la completul C4/12, joi, sala 3, ora 8:30. Amână judecarea cauzei la 15.11.2012. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2012.
În temeiul disp. art 96 Cod procedură civilă acordă termen la cererea apărătorului reclamantei, pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de întâmpinarea comunicată în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la 26.09.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Mai 2012