M******* G*******
CondamnatÎn baza art. 450 alin. 1 Cod procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Spital Tg. Ocna, privind pe condamnatul M******* G******* deţinut în executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 44/2009 a Tribunalului Vrancea, pentru tentativă la infracţiunea de omor. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 47/2009 emis de Tribunalul Vrancea, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.10.2012.