F***** S******
ReclamantS******** M**** L*****
PârâtB****** C****** D******
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de către petentul F***** S******, domiciliat în sat Măriţei, comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava, în ce priveşte sentinţa civilă nr. 2317 din data de 2 aprilie 2013, pronunţată în dosarul nr. 5797/314/2012 al Judecătoriei Suceava, având ca obiect „pretenţii” acţiunea fiind formulată de reclamantul F***** S******, în contradictoriu cu pârâţii S******** M**** L***** şi B****** C****** D******. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 2317 din 2 aprilie 2013, pronunţată în dosarul nr. 5797//314/2012 al Judecătoriei Suceava, în sensul că se va menţiona corect numele secund-pârâtului ca fiind B****** C****** D******, în loc de Boicu Cătălin Dumitru, în toate paragrafele în care a fost trecut astfel din eroare. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în cameră de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.07.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.07.2014Admite, în parte, acţiunea. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului suma de 6296 lei, reprezentând despăgubiri. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.04.2013.
Hotarare 2317/2013 din 02.04.2013I N S T A N Ţ A, În vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E: Pune în vedere reclamantului să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte valoarea cablului electric, astfel cum a indicat-o în cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 2 aprilie 2013, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii, urmând ca aceştia să fie citaţi şi din Penitenciarul Botoşani, reclamantul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 februarie 2013
Incheiere de sedinta din 26.02.2013Se va emite adresă către reclamant pentru a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte valoarea cablului electric, având în vedere că înscrisul depus la dosar nu este lămuritor. Amână judecarea cauzei, la data de 26 februarie 2013, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii, pârâtul B****** C****** D****** urmând a fi citat din Penitenciarul Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 22.01.2013Se va emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea înaintării dosarului nr. 4162/P/2011. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte valoarea cablului electric aşa cum a indicat-o în cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei, în vederea depunerii relaţiilor solicitate, la data de 22 ianuarie 2013, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii, urmând ca aceştia să fie citaţi şi din Penitenciarul Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 noiembrie 2012.