I************ J******* D* P****** S****** - P*** R**********
PetentH******* C****** P***
IntimatAdmite cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petentul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava în contradictoriu cu intimatul H******* C****** P***. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 402 lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 8109292 din data de 28.04.2011 întocmit de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava cu sancţiunea prestării de către contravenientul H******* C****** P*** a unui număr de 20 (douăzeci) ore de activitate în folosul comunităţii, respectiv activităţi de interes edilitar-gospodăresc pe raza comunei Frumosu, jud. Suceava. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 1000 lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 7763470 din data de 03.09.2011 întocmit de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava cu sancţiunea prestării de către contravenientul H******* C****** P*** a unui număr de 50 (cincizeci) ore de activitate în folosul comunităţii, respectiv activităţi de interes edilitar-gospodăresc pe raza comunei Frumosu, jud. Suceava. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.03.2013.
Hotarare 1811/2013 din 15.03.2013Amână pronunţarea la data de 15.03.2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.03.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2013Având în vedere Hotărârea nr.2 din 09 ianuarie 2013 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a aprobat redistribuirea ciclică a dosarelor înregistrate pe completul C.7 până la data de 03 ianuarie 2013, Amână cauza la data de 08 martie 2013, C.11, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.
Incheiere de sedinta din 29.01.2013Se va emite adresă către Primăria comunei Frumosu pentru a preciza dacă i-au fost comunicate intimatului titlul executoriu nr. 137/2012 şi somaţia de plată a debitelor rezultate din amenzi, iar în caz afirmativ, să înainteze la dosar dovada comunicării acestora către intimat. Amână cauza la data de 29 ianuarie 2013, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.