S****** V***** C*******
CondamnatRespinge ca prematură cererea de liberare condiţionată formulată de către condamnatul S****** V***** C*******, născut la data de 24.12.1979, fiul lui Marcel şi Eugenia, deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. În temeiul art. 450 alin.2 C.p.p., fixează termen de două luni de la împlinirea fracţiei de pedeapsă prevăzută de art. 59 C.p., după expirarea căruia poate fi reînnoită cererea sau propunerea de liberare condiţionată. În temeiul art.192 alin.2 C.p.p., obligă condamnatul la plata sumei de 140 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Gogiltan Raluca cu delegaţie pentru asistenţa judiciară obligatorie nr. 1556/27.04.2012 va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de trei zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.04.2012. Preşedinte