C********** B***** A*****
InculpatÎn temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.7 C.p.p., condamnă pe inculpatul C********** B***** A*****, fiul lui Constantin şi Rodica, născut la data de 13.10.1986, CNP 1861013250029, cetăţean român, studii 12 clase, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, b-dul Carol I, nr. 65, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C.p. În temeiul art. 81 C.p., suspendă executarea pedepsei închisorii de 1 an şi 2 luni aplicată prin prezenta, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni. În temeiul art. 71 alin.5 C.p., suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., obligă inculpatul să plătească statului suma de 650 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Rischar Andreea cu delegaţie pentru asistenţa judiciară obligatorie Nr. 1561/27.04.2012 va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.05.2012.