R****** I*** C******
InculpatÎn temeiul art. 87 al. 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplic. art. 3201 C.p.p., condamnă inculpatul R.I.C.la pedeapsa de: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,8 gr. ‰, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002. În temeiul art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 3201 C.p.p., condamnă inculpatul R****** I*** C****** la pedeapsa de - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002. În temeiul art. 33 lit. b, 34 lit. b C.p., contopeşte cele două pedepse de câte 8 luni închisoare aplicate prin prezenta în pedeapsa cea mai grea de 8 luni pe care o sporeşte cu 2 luni, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare. În temeiul art.71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 şi art. 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni. În temeiul art. 71 al. 5 C. pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 al.1 C. pr. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen., respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art.191 al.1 C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 189 alin. 2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 de lei către Baroul Timişoara din fondurile Ministerului de Justiţie reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 06.06.2012.
A.P.06.06.2012
A.P.04.06.12
Amână judecarea cauzei la data de 23.05.2012. Se citează inculpatul cu mandat de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.04.2012.