M***** D* G****
InculpatÎn baza art. 195 şi urm Cpp îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 3384/05.10.2012 în sensul că fraza : „Obligă pe inculpatul M.G, în baza art. 191 Cpp la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei”, va avea următorul conţinut : „Obligă pe inculpatul M.G, în baza art. 191 Cpp la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 de lei, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei”. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.10.2012.
Condamnă pe inculpatul M G pentru comiterea infracţiunii prev de art 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a şi c şi art. 76 lit.e C.p în condiţiile art. 320 inc.1 C.p.p, la pedeapsa închisorii de 5 luni. Suspendă condiţionat executarea pedepsei în condiţiile art. 81 C.p.. Fixează termen de încercare de 2 ani şi 5 luni. Atrage atentia asupra dispoziţiilor art. 83 C.p văzând şi art. 359 C.p.p. În baza art. 71 C.p aplică inculpatului M G pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a IIa şi lit.b C.p. în condiţiil e art. 71 alin.5 C.p.. Obligă pe inculpatul M G , în baza art. 191 Cpp la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 Octombrie 2012.
Instanţa, în temeiul art. 171 alin 5 Cpp constată că delegaţia apărătorului din oficiu S.I încetează în raport de angajarea apărătorului ales V.L . Încuviinţează cererea formulată în scris de apărătorul ales al inculpatului –avocat L.V şi amâna cauza pentru imposibilitate de prezentare în instanţă a acestuia din motive medicale. Amână judecarea cauzei la data de 05.10.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Iunie 2012 .
Încuviinţează cererea formulată de inculpat în sensul acordării unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător ales. Pune în vedere apărătorului desemnat din oficiu să se prezinte la următorul termen ce se va acorda, delegaţia sa încetând prin prezentarea apărătorului ales. Amână judecarea cauzei la data de 29.06.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2012.