Dosar 5994/83/2012 din 29.06.2012

infracţiuni la alte legi speciale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5994/83/2012
Data dosar:
29.06.2012
Instanta:
Tribunalul Satu Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.04.2013 la ora 13:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2006, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Aplică inculpatului C.I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 3 ani. Dispune suspendarea conditionata a executării pedepsei inchisorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 5 ani. Obliga pe inculpatul C.I., la plata sumei de 480.402,02 lei, actualizată până la data plăţii efective, în favoarea partii civile SC H. SRL Negreşti Oaş, prin lichidator judiciar, cu titlu de despăgubiri civile materiale. Menţine sechestrul asigurator.

    Hotarare 99/2013 din 24.04.2013
  • Sedinta din data de 23.04.2013 la ora 9:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la data de 24.04.2013, ora 13,00.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2013
  • Sedinta din data de 16.04.2013 la ora 13:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 23.04.2013, ora 13,00.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2013
  • Sedinta din data de 09.04.2013 la ora 11:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână pronunţarea

    în vederea deliberării, la 16 aprilie 2013, sala 54, orele 13.oo

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2013
  • Sedinta din data de 12.03.2013 la ora 9:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână cauza

    pentru audierea reprezentantei părţii civile C.V., în calitate de martor.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2013
  • Sedinta din data de 26.02.2013 la ora 9:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână cauza

    urmând ca instanţa să se pronunţe cu privire la cererea de probaţiune formulată de inculpat, prin apărător

    Incheiere de sedinta din 26.02.2013
  • Sedinta din data de 29.01.2013 la ora 9:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână cauza

    în vederea citării martorului încuviinţat spre audiere. La tremenul următor instanţa se va pronunţa cu privire la solicitarea apărării privind oportunitatea încuviinţării audierii reprezentantei părţii civile

    Incheiere de sedinta din 29.01.2013
  • Sedinta din data de 18.12.2012 la ora 9:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână cauza

    în vederea citării martorilor indicaţi, lipsă la acest termen

  • Sedinta din data de 06.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână cauza

    fiind încuviinţaţi martorii indicaţi în rechizitoriu, cauza se amână în vederea citării acestora. Instanţa a luat act de poziţia apărării de a-şi rezerva dreptul de a propune alte probe, după audierea martorilor din rechizitoriu

  • Sedinta din data de 23.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână cauza

    la solicitarea inculpatului, formulată prin apărător ales, în vederea pregătirii apărării, lecturarea rechizitoriului, studiul actelor de la dosar...

  • Sedinta din data de 25.09.2012 la ora 9:00

    Complet: C3 Fond Penal
  • Amână cauza

    raportat la cererea depusă de inculpat, în vederea angajării de apărător ales

Flux dosar


Actualizare GRPD