Dosar 5/100/2012 din 03.01.2012

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5/100/2012
Data dosar:
03.01.2012
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.05.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.1-fond-confl. de munca,asig. soc.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul H. D. I., în contradictoriu cu intimata S. N.T. F.C. S.A. Bucureşti – S.T. F. C. Cluj, şi, în consecinţă: Anulează în parte Decizia de sancţionare nr. 11Ad/C/570/12.12.2011 emisă de intimată sub aspectul sancţiunii aplicate; Dispune reducerea salariului de bază al contestatorului pe o perioadă de 3 luni, cu 5%; Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, acela de mecanic de locomotivă; Obligă pe intimată să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta începând de la data de 12.12.2011 şi până la reintegrarea efectivă, diminuată corespunzător sancţiunii aplicate prin dispoziţia anterior menţionată; Obligă pe intimată să-i plătească contestatorului dobânda legală aferentă despăgubirii astfel datorate începând de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la plata integrală. Obligă pe intimată să-i plătească contestatorului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 29.05.2012.

  • Sedinta din data de 24.05.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.1-fond-confl. de munca,asig. soc.
  • Amână pronunţarea
  • Sedinta din data de 21.05.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.1-fond-confl. de munca,asig. soc.
  • Amână pronunţarea
  • Sedinta din data de 23.04.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.1-fond-confl. de munca,asig. soc.
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa răspunsului la interogator.

  • Sedinta din data de 26.03.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.1-fond-confl. de munca,asig. soc.
  • Amână cauza

    Pt. a se ca intimata să răspundă la interogatoriu.

  • Sedinta din data de 27.02.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.1-fond-confl. de munca,asig. soc.
  • Amână cauza

    Pt. administrarea probei testimoniale.

Flux dosar


Actualizare GRPD