A******* M****
Reclamant domiciliul ales la CA Vochescu DanielA*** F*********
Pârât domiciliul ales la CA Dascalu CrengutaA*** A********
Pârât domiciliul ales la CA Dascalu CrengutaIa act de renunţarea reclamantului-pârât la judecata cererii principale, astfel cum a fost modificată. Ia act de renunţarea pârâţilor-reclamanţi la judecata cererii reconvenţionale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.01.2014.
Incheiere finala dezinvestire din 09.01.2014solutionare amiabila
Incheiere de sedinta din 21.11.2013Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii în evacuare, invocată de pârâţii-reclamanţi raportat la considerentul că reclamantul-pârât are la îndemână numai acţiunea în revendicare, ca neîntemeiată. Califică excepţia inadmisibilităţii cererii pentru celelalte considerente (expuse la pct 4 al întâmpinării formulate de pârâţii-reclamanţi) şi excepţia prematurităţii ca fiind apărări de fond. Uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii-reclamanţi. Respinge excepţia netimbrării capătului de cerere formulat de pârâţii-reclamanţi privind instituirea unui drept de retenţie, ca neîntemeiată. Acordă termen la data de 21.11.2013, C 12, pentru când se vor cita părţile, reclamantul cu menţiunea de a depune raportul de expertiză întocmit în cadrul dosarului 22294/299/2011. Cu cale de atac odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 17.10.2013Amana pronuntarea la data de 17.10.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2013Pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Incheiere de sedinta din 12.09.2013pt. a lua cunoştinţă de conţinutul întămpinării
Incheiere de sedinta din 13.06.2013lipsă apărare
Incheiere de sedinta din 02.05.2013