P****** D****
ReclamantŞ***** G******* "***** Ş* I****** M******** R*********
PârâtC******** L**** R*********
PârâtI********* P********* R*********
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul/ta PD, reprezentat/ă de UJSLÎBN, împotriva pârâţilor ŞGIIMR (devenită ŞGIIMR), CLR şi PCR, şi, în consecinţă obligă pe pârâta ŞGIIMR (devenită ŞGIIMR) să calculeze indemnizaţia pentru concediul de odihnă efectuat anterior datei de 03.07.2010, fără aplicarea diminuării de 25%, prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi să plătească reclamantului/tei diferenţa dintre indemnizaţia astfel calculată şi cea efectiv încasată, respectiv pentru 1 şi 2 iulie 2010.Obligă pe pârâţii CLR şi PCR să aprobe, respectiv să aloce unităţii şcolare fondurile necesare pentru plata diferenţei de indemnizaţie anterior menţionată.Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii formulate.Fără cheltuieli de judecată.Definitivă.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 15 ianuarie 2013.
Hotarare 172/2013 din 15.01.2013