A*** R***
CondamnatÎn baza art. 449 indice 1 C.p.p. raportat la art. 63 indice 1 C.p Respinge sesizarea. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 Septembrie 2012
Constatând lipsa referatului de anchetă socială ce urma a fi întocmit în cauză de Colectivul DE Sprijin al autorităţii tutelare din cadrul Primăriei oraşului Filiaşi, instanţa va amâna judecata cauzei. Se va repeta procedura de citare a condamnatei, cu menţiunea de a achita şi diferenţa amenzii de 340 lei, sub sancţiunea înlocuirii acesteia cu închisoarea
Repetă procedurea de citare a condamnatei , cu menţiunea de a face dovada achitării diferenţei amenzii penale în sumă de 370 lei. Pentru a verifica dacă este vorba de reaua- credinţă a acesteia în neachitarea amenzii, instanţa va dispune efectuarea unei anchete sociale cu privire la condiţiile materiale şi de locuit ale acesteia, sens în care se va emite adresă către Primăria oraşului Filiaşi. De asemenea se vor emite adrese către AFP Filiaşi pentru a verifica dacă condamnata figurează în evidenţele sale cu venituri impozabile, către ITM Dolj pentru a comunica dacă aceasta figurează în evidenţele sale cu contract de muncă, precum şi către SEIP Filiaşi, pentru a comunica adresade domiciliu sau reşedinţa condamnatei.