Dosar 6039/260/2012 din 18.12.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6039/260/2012
Data dosar:
18.12.2012
Instanta:
Judecătoria Moinești
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2013 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.42
  • Amână cauza

    În baza disp. art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 C.pr.pen, cu aplic. art. 74 lit. a C.pen raportat la art. 76 lit e Cod penal, condamnă pe inculpatul D********* R***, fiul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b C.penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C.penal. În baza disp. art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 cod penal, care se socoteşte de la rămânerea definitivă a hotărârii. Conform art. 71 alin. 5 C.penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei accesorii. În baza disp. art. 359 C.pr.pen, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza disp. art. 191 alin 1 cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariul apărătorului din oficiu Dona Elena va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.01.2013.

    Hotarare 6/2013 din 15.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD