S* O** P***** S*
ReclamantB**** A******
PârâtRespinge acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.09.2012.
Va încuviinţa pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtului, apreciind că sunt concludente şi pertinente dezlegării pricinii. Se citează pârâtul, cu un exemplar al cererii modificatoare depuse de reclamantă la acest termen de judecată şi cu menţiunea de a se prezenta personal în vederea administrării interogatoriului. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în cauză, dovada plăţilor pretins a fi efectuate către pârât şi să facă demersuri pentru a depune la dosar toate înscrisurile din dosarul de executare nr. 813/2009 al BEJ Fieraru Eugen şi din dosarul de executare nr. 5712/2009 al BEJ Răducanu Cecilia, nemaiexistând obligaţia executorului judecătoresc de a remite în copie certificată dosarul de executare, având în vedere cererea modificatoare depusă la acest termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 25.09.2012, C6 civil, sala 2, ora 08,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2012.
Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar titlul executoriu invocat, dovada plăţilor pe care pretinde că le-a efectuat către intimată, să precizeze valoarea obiectului cererii şi să timbreze la valoare, să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în dovedirea acţiunii, relevante în prezenta cauză. Se emit adrese către BEJ Bucescu Emanoil Aron, cu menţiunea de a depune la dosar actele relevante privind pe pârât din dosarul de executare nr. 96/2009, către BEJ Răducanu Cecilia, cu menţiunea de a comunica actele relevante privind pe pârâtă din dosarul de executare 5712/2009, către BEJ Fieraru Eugen, cu menţiunea de a depune la dosar actele relevante privind pe pârât din dosarul de executare nr. 813/2009 şi către BEJ Casagranda Stana Anton, cu menţiunea de a comunica actele relevante privind pe pârâtă din dosarul de executare 421/2010. Se citează pârâtul, cu menţiunea de a se prezenta în faţa instanţei în vederea administrării interogatoriului, sub rezerva discutării probatoriului la termenul următor. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.06.2012, C6 civil, sala 2, ora 08,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2012.