P******* L**** C******
ReclamantC****** D* E******** M******* A P********** C* H******* D** J*** I***
PârâtAvând în vedere disp. art. 87 alin. 5 din Legea nr. 448/2006 potrivit cărora „certificatele emise potrivit prevederilor alin. 4 pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare Comisia superioară”, precum şi disp. art. 902 alin. 4 din Legea nr. 448/2006 potrivit cărora „deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererile adresate instanţei fiind scutite de taxa judiciară de timbru”, Având în vedere obiectul prezentei acţiuni, Dispune: Constată că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei a II – a civilă şi de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi. În baza disp. art. 99 alin. 2 din Hotărârea nr. 387/2005, transpune cauza de la secţia I civilă la secţia a II – a civilă şi de contencios administrativ, la completul D2 c.a. cu termen de judecată la data de 27.03.2013, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere finala dezinvestire 81/2013 din 06.03.2013Amână pronunţarea la 06.03.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2013Amână pronunţarea la 27.02.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2013Acordă termen pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de acţiune
Incheiere de sedinta din 23.01.2013