D***** D*****
InculpatÎn baza art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea prevederilor art. 3201 Cod Procedură Penală, condamnă la 1 an şi 4 luni închisoare pe inculpatul D***** D*****pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului faptei de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căreia a rezultat vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea la faţa locului. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a, cu excepţia dreptului de a alege, şi b Cod Penal. În baza art. 81, 82 şi 71 alineat 5 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi accesorii pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 200 lei în contul BA ARAD reprezentând onorar avocat oficiu. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 08 mai 2012.