M********* S****** - R****** P*** P***** I** L****
ReclamantP****** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Suceava, prin primar, în contradictoriu cu pârâta P****** M****, astfel cum a fost precizata. Constată intervenită rezilierea contractului de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă nr. 1803 din data de 15.06.2009 încheiat între părţi. Dispune evacuarea pârâtei P****** M**** din imobilul situat în municipiul Suceava, strada Gheorghe Doja, nr. 29, imobil ce face obiectul contractului de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă nr. 1803 din data de 15.06.2009. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.044 lei reprezentând chirie pentru perioada iulie 2009 – iunie 2012 şi la plata sumei de 2.844 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale aferente chiriei neachitate. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2013.
Hotarare 1837/2013 din 18.03.2013Amână pronunţarea la data de 18.03.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2013Având în vedere Hotărârea nr.2 din 09 ianuarie 2013 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a aprobat redistribuirea ciclică a dosarelor înregistrate pe completul C.7 până la data de 03 ianuarie 2013, Pentru a da posibilitatea pârâtei să ia cunoştinţă de precizările la acţiune formulate de reclamant, Se va comunica pârâtei duplicatul precizărilor formulate de reclamant. Amână cauza la data de 11 martie 2013, C.9, pentru când se va cita reclamantul cu menţiunea de a certifica pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse la dosar..
Incheiere de sedinta din 29.01.2013Pentru a da posibilitatea reclamantului să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulate de pârâtă, Se va comunica reclamantului duplicatul întâmpinării formulate de pârâtă şi copiile chitanţelor ataşate la aceasta. Amână cauza la data de 29 ianuarie 2013, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamantul.