D******* I***
Recurent CondamnatÎn temeiul art. 450 alin. 2 C. pr. pen. şi art. 59 alin. 1 C. pen. respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara cu privire la condamnatul D I de sub efectul pedepsei de 21 de ani închisoare aplicată de Tribunalul Caraş- Severin prin sentinţa penală nr. 57/ 1999. În baza art. 450 alin. 2 C. pr. pen., fixează termen de 10 luni de la data rămânerii definitive a prezentei, după expirarea căruia cererea sau propunerea poate fi reînnoită. În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 189 alin. 2 C. pr. pen., suma de 100 lei, reprezentând onorarul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul aflat în stare de deţinere, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2012.