M******* G*******
InculpatŞ***** C*********
Parte vătămatăS******* M******** O*****
Parte civilăS******** D* A******** B****
Parte civilăÎn baza art. 180 al. 2 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire , prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 180 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a, c Cod penal, condamnă inculpatul M******* G*******,la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate pedepsei în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, conform prevederilor de art. 83 şi 84 Cod penal . În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1381 Cod civil, obligă inculpatul să achite părţii vătămate Ş***** C********* despăgubiri civile , astfel: 295 lei contravaloare investigaţii medicale şi 1.500 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile furnizorilor de servicii medicale, după cum urmează: 76,96 lei către S******* M******** O***** şi 1.228,2 lei către Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bacău. În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul M******* G******* la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în ambele etape ale procesului penal. În baza art. 193 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să achite părţii civile Ş***** C********* suma de 1.039 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat şi taxă certificat medico – legal. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.09.2013.
Hotarare 496/2013 din 20.09.2013În baza art. 306 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 20.09.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2013Schimbă încadrarea juridică a faptei din art. 180 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a şi c Cod penal în art. 180 al. 2 Cod penal. Amână cauza la termenul de judecată din data de 11.09.2013, ora 8,30 pentru când părţile primesc TC, în conformitate cu art. 291 al.3 Cod procedură penală . Vor fi citaţi : martorii din lucrări Capătă Daniel şi Potârniche Adrian pe numele cărora se vor emite mandate de aducere cu înso?itor, cu precizarea că se va dispune amendarea lucrătorului de poliţie însărcinat cu executarea mandatelor de aducere a martorilor, în caz de neexecutare a mandatelor, cu 1.000 lei. Dispune amendarea martorilor din lucrări Capătă Daniel şi Potârniche Adrian, în baza art. 198 al. 2 Cod procedură penală cu câte 250 lei
Incheiere de sedinta din 26.06.2013Respinge proba cu efectuarea în cauză a unei contraexpertize medicale formulată de inculpat, ca nefiind utilă soluţionării cauzei. În baza art. 199 Cod procedură penală , admite cererea formulată de martorul Prenţu Constantin şi dispune scutirea de la plata amenzii în sumă de 250 lei aplicată prin Încheierea din 17.04.2013. Emite adresă către Compartimentul Executări Civile şi se va comunica un exemplar după încheiere. Amână cauza la termenul de judecată din data de 26.06.2013, ora 8,30 pentru când părţile primesc TC, în conformitate cu art. 291 al.3 Cod procedură penală . Vor fi citaţi : martorii din lucrări Capătă Daniel, Mehedinc Cristina Aneta şi Potârniche Adrian. Pune în vedere apărătorilor părţilor să fie prezenţi la următorul termen de judecată. Cererea de schimbare a încadrării juridice va fi reiterată la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 05.06.2013În baza art. 199 Cod procedură penală , admite cererea formulată de martorul Cristea Marcel şi dispune scutirea de la plata amenzii în sumă de 250 lei aplicată prin Încheierea din 17.04.2013. Emite adresă către Compartimentul Executări Civile şi se va comunica un exemplar după încheiere. Admite cererea reprezentantului Ministerului Public şi dispunerea a se înainta Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti o copie după prezenta încheiere şi după declaraţia dată de martorul Ştefănoaia Ionuţ, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 al. 1 cod penal. Emite adresă Spitalului Municipal Oneşti şi se va solicita să ne înainteze în copie referatul medical nr. 190/17.01.2011 al Serviciului neurologie întocmit în urma examinării părţii vătămate Ş***** C*********. Amână cauza la termenul de judecată din data de 05.06.2013
Incheiere de sedinta din 15.05.2013Amână cauza la termenul de judecată din data de 15.05.2013, ora 8,30 pentru când părţile primesc TC, în conformitate cu art. 291 al.3 Cod procedură penală . Vor fi citaţi : martorul propus de partea vătămată Dobriţoiu Vasile şi martorii din lucrări Ştefănoaia Ionuţ, Cristea Marcel, Prenţu Constantin . Dispune amendarea acestora cu câte 200 lei pentru neprezentare la termenul de judecată din 17.04.2013 în vederea audierii acestora. Câte un exemplar după încheiere va fi comunicat martorilor Dobriţoiu Vasile , Ştefănoaia Ionuţ, Cristea Marcel, Prenţu Constantin cu menţiunea că au dreptul de a solicita scutirea sau reducerea amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Prorogă discutarea admisibilităţii probei cu contraexpertiza medico-legale la IML Iaşi la următorul termen de judecată în prezenţa doamnei avocat Coşa Iuliana, în calitate de titular al contractului de asistenţă juridică pentru partea vătămată.
Incheiere de sedinta din 17.04.2013Amână cauza la termenul de judecată din data de 17.04.2013, ora 8,30 pentru când părţile primesc TC, în conformitate cu art. 291 al.3 Cod procedură penală . Vor fi citaţi : martorul propus de partea vătămată Dobriţoiu Vasile şi martorii din lucrări Ştefănoaia Ionuţ şi Potârniche Viorel, Popescu Petru, Prenţu Constantin, Cristea Marcel şi Cristea Ionuţ cu menţiunea pe citaţii că se va dispune amendarea acestora cu 200 lei în caz de neprezentare la următorul termen de judecată. Prorogă admisibilitatea probei cu contraexpertiza medicală la IML Iaşi la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 03.04.2013Amână cauza la termenul de judecată din data de 03.04.2013, ora 8,30 pentru când părţile primesc TC, în conformitate cu art. 291 al.3 Cod procedură penală . Vor fi citaţi : martorii Petrea Adrian şi Pruteanu Ionuţ şi se vor emite mandate de aducere cu însoţitor pentru aceştia. Se vor cita martorii din lucrări Tremurici Ion, Ştefănoaia Ionuţ şi Potârniche Viorel. Ceilalţi martori din lucrări vor fi citaţi la un următor termen. Emite adresă Spitalului Municipal Oneşti
Incheiere de sedinta din 13.03.2013Amână cauza la termenul de judecată din data de 13.03.2013, ora 8,30 pentru când părţile primesc TC, în conformitate cu art. 291 al.3 Cod procedură penală . Vor fi citaţi : martorul Gherasim Constantin şi se va emite mandat de aducere, martorii Petrea Adrian , Capătă Antonia şi Pruteanu Ionuţ. Ceilalţi martori din lucrări vor fi citaţi la un următor termen.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013Amână cauza la termenul de judecată din data de 20.02 .2013, ora 8,30 pentru când părţile primesc TC, în conformitate cu art. 291 al.3 Cod procedură penală . Vor fi citaţi martorii : Potîrniche Constantin , Prenţu Constantin , Dobriţoiu Vasile, şi se vor emite mandate de aducere pentru Prenţu Constantin. Se vor cita martorii din lucrări Munteanu Ionuţ, Gherasim Constantin şi Capătă Cătălin Marian . Ceilalţi martori din lucrări vor fi citaţi la un următor termen.
Incheiere de sedinta din 30.01.2013Introduce în cauză în calitate de parte civilă S******** D* A******** B****. Amână cauza la termenul de judecată din data de 30.01 .2013, ora 8,30 pentru când părţile primesc TC, în conformitate cu art. 291 al.3 Cod procedură penală . Vor fi citaţi martorii : Potîrniche Constantin , Dobriţoiu Mihai , Dobriţoiu Vasile, şi se vor emite mandate de aducere pentru aceştia. Se vor cita partea civilă S******** D* A******** B**** şi martorul din lucrări Prenţu Constantin. Ceilalţi martori din lucrări vor fi citaţi la un următor termen.
pentru a se administra proba cu martori.