S* T****** S* S******
CreditorA******** D* P********** N** 3* S******
DebitorA********* T******
Terţ popritB** S****** R***
ReclamantAdmite cererea de validare a popririi, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc Stărică Radu, privind pe creditoarea S.C. Termica S.A. Suceava, în contradictoriu cu debitoarea Asociaţia de Proprietari nr. 33 Suceava şi terţul poprit Aursulesei Tatiana. Validează poprirea înfiinţată la cererea creditoarei S.C. Termica S.A. Suceava în dosarul de executare nr. 650/2011 asupra sumelor de bani pe care terţul poprit Aursulesei Tatiana le datorează debitoarei Asociaţia de Proprietari nr. 33 Suceava, până la concurenţa sumei de 504,55 lei. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.01.2013.
Hotarare 230/2013 din 17.01.2013Încuviinţează cererea reprezentantului creditoarei şi pune în vedere acestuia să depună la dosar precizări cu privire la cine a efectuat plata de 600 lei şi în ce cont anume şi cu menţiunea de a depune la dosar înscrisurile care dovedesc efectuarea plăţii şi lista penalităţilor actualizată la zi. Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2013 pentru când se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.11.2012.
Rectifică citativul în sensul că reclamant este BEJ Stărică Radu. Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2012 pentru când se vor cita debitoarea şi terţul poprit, iar reclamantul BEJ Stărică Radu cu menţiunea de a înainta în copie dosarul de executare nr. 650/2001 şi dovada comunicării/ primirii somaţiei şi adresei de înfiinţare a popririi. Pune în vedere creditoarei să depusă la dosar dovada existenţei raportului juridic obligaţional dintre terţ poprit şi debitor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.10.2012.