B****** A************
Condamnat Persoană transferabilăSentinţa penală nr.342 din 11.IX.2012 - Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de transferare a condamnatului BIZADEA AURICĂ DANIEL, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România. Recunoaşte efectele sentinţei penale nr.000037/2008 pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă şi Instrucţie nr.3 din Requena, definitivă la data de 13.V.2008. Dispune transferul condamnatului BIZADEA AURICĂ DANIEL, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani, 6 luni şi 15 zile închisoare, într-un penitenciar din România. Face aplicarea art.71 - 64 lit. a teza a II- a Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată prevenţia de la 13.V.2005 la zi. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 13 ani, 6 luni şi 15 zile închisoare pe numele inculpatului BIZADEA AURICĂ DANIEL. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, avansat din fondul Ministerului Justiţie. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.IX. 2012.
Amân pronunţarea la data de 11.09.2012.
Amână pronunţarea la data de 5.09.2012.