Dosar 62/316/2012 din 18.01.2012

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 62/316/2012
Data dosar:
18.01.2012
Instanta:
Judecătoria Târgu Bujor
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.02.2012 la ora 8:30

    Complet: CA3
  • Condamnare

    In temeiul art. 208 al. 1 – 209 al. 1, lit. g şi i C.P., cu aplicarea art. 320, indice 1, al. 1 şi 7 C.P.P., condamnă pe inculpatul V****** I****, la pedeapsa închisorii de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. In temeiul art.71 raportat la art.64 alin.1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de patru ani, stabilit conform art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Ia act că prejudiciul a fost acoperit. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul, la plata sumei de 350 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Încuviinţează onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, sumă care va fi avansată din fondurile MJLC (avocat Guriţă Gabriel). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.

  • Sedinta din data de 09.02.2012 la ora 8:30

    Complet: C3
  • Amână cauza

    pentru lipsă de apărare a inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 29.02.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD