A***** R*****
CondamnatÎn baza art. 450 alin. 1 Cod procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tg. Ocna, privind pe condamnatul A***** R***** născut la data de 27.09.1976 în Oneşti, jud. Bacău deţinut în executarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 62/2005 a Judecătoriei Adjud, pentru infracţiunea de tâlhărie. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 86/2008 emis de Judecătoria Adjud, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.11.2012.