B****** C*****
Recurent InculpatN******* G****
Intimat Parte vătămatăCondamnă inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 208 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a, b C. pen. şi a art. 3201 C . pr. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 al. 2 C. pen. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. În temeiul art. 14 cu 346 C. pr. pen şi al art. 998 şi urm. C. civ., obligă inculpatul să-i plătească părţii civile N******* G****, suma de 2000 lei despăgubiri civile. Dispune plata din fondurile M. J. L. C. a onorariilor în sumă de câte 200 lei către avocaţii din oficiu. În temeiul art. 191 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 625 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 125 lei către Ministerul Public, iar 500 lei către M. J. L. C., din această ultimă sumă 400 lei reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.09.2012.
trimite cauza in complet de arestati. T: 17.03.2012 ora 9
T: 05.09.2012 ora 9 pentru audierea celorlalti martori