Dosar 6357/327/2012 din 12.09.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6357/327/2012
Data dosar:
12.09.2012
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.03.2013 la ora 08:00

    Complet: P6a
  • Condamnare

    HOT. 5.03.2013 În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi c), art. 76 alin.1 lit. d) Cod penal, raportat la prevederile art. 3201 Cod procedură penală, condamnă inculpatul Ş**** A*****, fiul lui Marin şi Ştefana, născut la 24.07.1960 în mun. Tulcea, cetăţean român, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie mai mare decât limita legală (fapta din 4.12.2011). În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi lit. b), pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit potrivit art. 82 alin. 1 Cod penal, după trecerea căruia condamnatul va fi reabilitat de drept, în baza art. 86 Cod penal, dacă nu a săvârşit noi infracţiuni şi nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul comiterii de noi infracţiuni. În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 550 lei, din care suma de 350 lei este aferentă urmăririi penale. Dispune avansarea sumei de 50 lei din fondurile M.J. către Baroul Tulcea, reprezentând 25% din onorariul apărătorului desemnat din oficiu, Epifanov Adela, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 1542/2012. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare, atât pentru procuror, cât şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.03.2013. Preşedinte,

    Hotarare 301/2013 din 05.03.2013
  • Sedinta din data de 26.02.2013 la ora 08:00

    Complet: P6a
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 05.03.2013

  • Sedinta din data de 25.02.2013 la ora 8:30

    Complet: P6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 26.02.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2013
  • Sedinta din data de 14.01.2013 la ora 8:30

    Complet: P6
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa de apărare a inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2013
  • Sedinta din data de 05.11.2012 la ora 8:30

    Complet: P6
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca inculpatul să depună înscrisuri în circumstanţiere.

Flux dosar


Actualizare GRPD