S* G********* O********* S*
ReclamantB**** S*****
PârâtC****** M**** M*******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect pretenţii şi evacuare formulată de reclamantă împotriva pârâtei Ce.M.M.. Admite în parte cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul B.S şi pe cale de consecinţă obligă pârâtul la plata sumei de 2.304 lei cu titlu de chirie, şi la plata penalităţi de întârziere. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului în solidar cu pârâta Ce.M.M la plata chiriei şi a penalităţilor de întârziere. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă privind constatarea încetării efectelor contractului de închiriere prin ajungere la termen. Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantă privind evacuarea pârâtului din locuinţa situată în Gh. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului în solidar cu pârâta Ce. M.M la plata chiriei până la data eliberării efective a locuinţei. Admite în parte cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului B.S la plata cheltuielilor de judecată şi pe cale de consecinţă: obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 198,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului în solidar cu pârâta Ce. M.M. la plata cheltuielilor de judecată. respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtei Ce. M.M la plata cheltuielilor de judecată.
Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 27.09.2012.
la cererea pârâţilor.
Pârâţii să depună la dosar actele solicitate de instanţă.