I**** A*****
InculpatD******* R******* P***** A***** Ş* O********* V*****
Parte civilăÎn temeiul art. 279 C.proc.pen. admite sesizarea din oficiu.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.12.2015În baza disp. art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea disp. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul I A la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, prelucrarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sunt un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”. În temeiul disp. art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata pedepsei principale. În temeiul disp. art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 (doi) ani şi 3 ( trei ) luni, ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul disp. art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate prevăzute de art. 83 Cod penal şi asupra dispoziţiilor art. 84 Cod penal referitoare la consecinţele neachitării cu rea-credinţă până la expirarea termenului de încercare a obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa prin prezenta hotărâre. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul disp. art. 118 lit. a Cod penal dispune confiscarea specială a cantităţii de 905 pachete de ţigări marca „Plugarul” de provenienţă Republica Moldova, aflată în custodia I.J.P.F. Botoşani conform dovezii de reţinere nr. P/404295 din 24.10.2011. În baza disp. art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la disp. art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – A N a V – D R pentru A şi O Vamale şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 8.025 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum şi majorările de întârziere aferente acestei sume calculate de la data de 24.10.2011 şi până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul I A la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.04.2012.
Hotarare 100/2012 din 23.04.2012Amână cauza pentru a da posibilitatea apărătorului ales al inculpatului să studieze dosarul şi pentru pregătirea apărării.