C***** R****** C***** M********* S******* S** Î* C******* D* M******** A S* C** V****** S*
CreditorV********* M*****
DebitorAdmite în parte cererea. Somează debitorul să plătească creditoarei suma de 77,80 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a energiei electrice şi penalităţi de întârziere în cuantum de 5,51 lei, într-un termen de 30 zile de la data comunicării prezentei hotărâri. Respinge capetele de cerere privind obligarea debitorului la plata taxei de debranşare/rebranşare şi a penalităţilor de întârziere cu privire la această taxă, ca inadmisibile în cadrul procedurii speciale a somaţiei de plată, conform art. 1 alin.1 din OG nr. 5/2001. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 1895/2013 din 08.04.2013Amână judecarea cauzei pentru când se va cita creditoarea prin mandatar cu menţiunea de a face dovada că ,,Electrica Oltenia” SA, s-a privatizat şi că i s-au preluat toate contractele de către creditoare şi acordă termen de judecată la data de 8 aprilie 2013, iar debitorul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 18.02.2013Se emite adresă către creditoare pentru a face dovada calităţii procesuale active faţă de calitatea de furnizor din contractul de furnizare a energiei electrice nr. 1513-007718 din 30.11.2006 depus la dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 18 februarie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă