V***** V*****
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatA****** N******** D* A*********** F******
Chemat în garanţieRespinge cererea principală. Respinge cererea de chemare în garanţie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2012.
Amână judecarea cauzei la 05 octombrie 2012 . Uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate prin întâmpinare de chemata în garanţie ANAF. Pune în vedere reclamantului să facă dovada părţilor de contribuţie restituite de pârâtă cu titlu de CASS începând cu luna mai 2012. Se citează reclamantul, pârâta având cunoştinţă de termen, potrivit dispoziţiilor art.153 ind. 1 alin.1Cod procedură civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Iunie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Pentru nelegala constituire a completului de judecată, având în vedere lipsa asistentului judiciar din partea sindicatului, amână judecarea cauzei la 29 iunie 2012. Se citează contestatorul, intimata şi chemata în garanţie acând cunoştinţă de termen, potrivit dispoziţiilor art.153 ind. 1 alin.1Cod procedură civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 mai 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Amână judecarea cauzei la 25 mai 2012. Se conceptează şi se citează împreună cu cererea de chemare în garanţie, A****** N******** D* A*********** F******, cu sediul în Bucureşti, sector 5, str. Apollodor, nr.17. Se citează contestatorul împreună cu întâmpinarea depusă de intimată la dosarul cauzei. Intimata are cunoştinţă de termen, potrivit dispoziţiilor art.153 ind. 1 alin.1Cod procedură civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 aprilie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.