O*** A*****
InculpatC***** A*****
Parte vătămatăA********* O****************
Parte civilăT***** A*****
Parte civilăÎn baza art.221 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a), art.74 alin.1 lit.c) şi art.76 alin.1 lit.e) Cod penal, condamnă pe inculpatul O.A. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tăinuire.Constată că infracţiunea de tăinuire pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar a fost comisă în termenul de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.187/27.04.2012 a Judecătoriei Zalău.În baza art.86 indice 4 alin.1 Cod penal raportat la art.83 alin.1 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.187/27.04.2012 pronunţată în dosarul nr.6975/337/2010 al Judecătoriei Zalău, definitivă faţă de inculpat prin nerecurare la data de 28.05.2012 şi dispune executarea pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.187/27.04.2012 a Judecătoriei Zalău alături de pedeapsa de 1 lună închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute în final 2 ani şi 10 luni închisoare, cu privare de libertate.În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 750 lei.În baza art.189 alin.1 Cod procedură penală, suma de 200 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj pentru apărătorul din oficiu, av.Ielciu Doina.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2013.
Hotarare 66/2013 din 22.02.2013Amana pronuntarea la data de 22 februarie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2013Termen acordat în vederea citării martorilor lipsă cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 09.01.2013Termen acordat în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 12.12.2012