Dosar 6438/87/2012 din 19.12.2012

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6438/87/2012
Data dosar:
19.12.2012
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA CMASCAF
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.02.2013 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond litigii munca
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman în numele şi pentru membrii săi de sindicat Marin Gabriela Silvia, Manta Anca Maria, Gîţoi Silvia Elena, Mandragiu Aurel, Şuică Elena, Gurlui Petrică, Ionescu Cristian, Cristea Florica, Mina Mirela, Popescu Tatiana, Paterău Florina, împotriva pârâţilor Colegiul Naţional A. D.Ghica ” Alexandria, Consiliul Local al municipiului Alexandria şi Municipiul Alexandria reprezentat prin Primar. Obligă pârâta Colegiul Naţional A. D.Ghica Alexandria să reîncadreze pe fiecare reclamant, începând cu data de 01.01.2010 cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 1/2010 , a art. 30 din Legea nr. 330/2009 , în sensul de a li se calcula salariul, cu luarea în calcul şi aplicarea Legii nr. 221/2008, astfel încât la 31.12.2009, valoarea coeficientului de multiplicare să fie 400, 00. Obligă pârâta Colegiul Naţional A. D.Ghica Alexandria să reîncadreze pe fiecare reclamant, începând cu data de 01.01.2011, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.284/2010 şi Legii nr. 285/2010, luând în considerare şi dispoziţiile Legii nr. 221/2008. Obligă pârâţii să plătească fiecărui reclamant, diferenţa dintre salariul cuvenit şi neacordat şi cel efectiv încasat , pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010, ce rezultă din reîncadrarea reclamanţilor la data de 01.01.2010, ca urmare a neaplicării dispoziţiilor Legii 221/2008 şi a Legii nr. 330/2009, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul indicelui de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâţii să plătească fiecărui reclamant, diferenţa dintre salariul cuvenit şi neacordat şi cel efectiv încasat din neaplicarea Legii nr. 221/2008, Legii nr.284/2010 şi Legii nr. 285/2010 , începând cu data de 01.01.2011 –la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 02 2013.

    Hotarare 556/2013 din 12.02.2013
  • Sedinta din data de 15.01.2013 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond litigii munca
  • Amână cauza

    Pentru lipsă de procedură cu pârâtul Colegiul Naţional Al. D. Ghica Alexandria.

Flux dosar


Actualizare GRPD