A**** V*****
ContestatorC********* - C*** J******** D* P***** S******
IntimatAdmite excepţia de perimare, invocată din oficiu. Constată perimată, la data de 31.01.2014, acţiunea având ca obiect „contestaţie la executare” formulată de contestatorul A**** V***** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Suceava. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.06.2014.
Hotarare 2828/2014 din 19.06.2014În temeiul art. 1551 C.pr.civ., dispune suspendarea judecării cauzei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2013.
Incheiere suspendare din 31.01.2013Pune în vedere contestatorului să-şi precizeze acţiunea, în sensul de a indica ce acte de executare contestă şi temeiul de drept, sub sancţiunea suspendării în baza art. 155 indc.1 C.p.c. şi dată fiind vârsta şi starea de sănătate ale acestuia, astfel cum s-a constatat la acest termen, se va emite adresă contestatorului pentru a-i aduce la cunoştinţă această obligaţie. Amână judecarea cauzei la data de 31 ianuarie 2013, pentru când contestatorul primeşte termen în cunoştinţă. Conform dispoziţiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă, se consideră că intimata C.J. P. Suceava, cunoaşte termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită de reprezentantul său prin semnătură şi ştampilă. Dată în şedinţă publică azi, 6 decembrie 2012.