M***** I**
CondamnatÎn baza art. 160 ind. 2 şi 160 ind. 8 a alin. 6 C.p.p. respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul M***** I**, aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Olt, cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat prev de art.208-209 lit g şi i Cod penal, distrugere prev de art. 217 Cod penal, profanare de morminte prev de art 319 Cod penal şi ultra contra bunelor moravuri faptă prev de art.321 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, arestat în baza mandatului de arestare preventiva nr. 46/19.10.2012, emis de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 5968/207/2012, ca neîntemeiata. În baza art. 189 şi 191 al. 1 C.p.p., obligă pe inculpatul M***** I**, la plata în favoarea statului a sumei de 110 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care 100 lei, reprezintă onorariu avocat din oficiu, ce va fi acordat din fondurile Ministerului Justiţie. Cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţata azi, 13.11.2012, ora 1400 în şedinţa publica, la sediul Judecătoria Caracal.
Incheiere finala dezinvestire din 13.11.2012Amâna cauza la 13.11.2912 pentru lipsa de procedura