F**** M***** M******
InculpatA****** N******** D* A************ F****** P*** D******* G******* A F********* P****** B****
Parte civilăS* R******* P*** S*** P*** A************ S**** F*****
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. şi art.74 al.1 lit.a, b, c, art.76 al.1 lit.d C.pen., condamnă pe inculpatul Fercu Mihai-Mădălin la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în semestru II 2010. În baza art.81 C.pen. cu referire la art.82 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe durată de 3 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligaţiilor civile. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a), b şi c C.pen. . În baza art.71 al.5 C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă si executarea pedepselor accesorii. În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998 C.civ. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. RAUCRIST PELL S.R.L. Lunca Jariştei jud.Buzău, să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău suma de 38.432 lei cu titlu de despăgubiri civile la care se vor adăuga majorările şi penalităţile de întârziere de la data achitării efective a debitului. În baza art.13 al.1 din Legea nr.241/2005, o copie a dispozitivului prezentei sentinţe se va comunica, la data rămânerii definitive, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În baza art.191 al.3 C.pr.pen. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. RAUCRIST PELL S.R.L. Lunca Jariştei jud.Buzău la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare şi de la pronunţare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.05.2013.
Hotarare 91/2013 din 23.05.2013Amână pronunţarea la data de 23 mai 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2013pentru lipsa relaţiilor solicitate de la DGFP Buzău se acordă termen cauzei.
Incheiere de sedinta din 18.04.2013pentru ca DGFP Buzău să ia cunoştinţă de răspunsul la obiectiuni se acordă termen cauzei.
Incheiere de sedinta din 21.03.2013pentru ca expertul să răspundă obiectiunilor DGFP Buzău se acordă cauzei termen.
Incheiere de sedinta din 21.02.2013pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 22.01.2013în vederea efectuării expertizei solicitate se acordă cauzei termen.
În vederea audierii martorilor se acordă cauzei termen.