F****** A********
InculpatCondamnă pe inculpatul F.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de: - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa închisorii de 9 luni. - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa închisorii de 9 luni. Ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal şi cu incidenţa prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală. În baza art. 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 9 luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 750 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 lei reprezintă onorariul pentru avocat oficiu Goron Anamaria, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 02.03.2012.
pentru data de 02.03.2012