F***** E******
InculpatL******* M************
InculpatC** G*******
Parte civilăŢ** T****
Parte civilăM******* M******
Parte civilăI. În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, e şi g Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 lit. a Cod penal, a art.37 alin.1 lit. a) Cod penal şi a art. 3201 alin.7 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul F.E., fiul lui D. şi B., născut la data de 09.04.1986 în loc. Arad, jud. Arad, domiciliat în loc. S.M., nr. 110, comuna S.A., jud. S., cu reşedinţa în loc. Z.str. P., nr. 15, jud. S., cetăţean român, 6 clase, fără ocupaţie, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Constată că infracţiunea de furt calificat ce face obiectul prezentului dosar a fost săvârşită atât în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr.422/09.12.2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la data de 11.01.2012, cât şi în cursul termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.413/30.11.2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la data de 20.12.2011. În baza art.83 alin.1 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 422/09.12.2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la data de 11.01.2012 şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, rezultând o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni închisoare. În baza art.864 alin.1 raportat la art.83 alin.1 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 413/30.11.2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la data de 20.12.2011 şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală 413/30.11.2011 şi Sentinţa penală 422/09.12.2011 ale Judecătoriei Zalău sunt concurente. În baza art. 36 alin.2 raportat la art.33 lit.a) şi art.34 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele rezultante aplicate prin prezenta sentinţă, ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiţionate şi a beneficiului suspendării sub supraveghere, de 3 ani şi 10 luni închisoare şi 4 ani şi 8 luni închisoare şi aplică inculpatului F.E. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare cu privare de libertate. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii aplicate prin aceasta. În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului F.E. În baza art.88 alin.1 Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului F***** E****** durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 23.10.2012 la zi. II. În baza art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a Cod penal şi a art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul L.A.M., fiul lui A.şi V., născut la data de 06.11.1986 în loc. Zalău, jud. Sălaj, domiciliat în min. Zalău, jud. Sălaj, lipsă spaţiu şi reşedinţa în mun. Z. str. P., nr. 15, jud. S., cetăţean român, fără studii, fără ocupaţie şi loc de muncă, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Constată că infracţiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă este săvârşită şi descoperită în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr.422/09.12.2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la data de 11.01.2012 În baza art.83 alin.1 Cod penal revocă suspendarea condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 422/09.12.2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la data de 11.01.2012 şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, in final inculpatul execută pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare cu privare de libertate. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii aplicate prin aceasta. În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului L.A.- M. În baza art.88 alin.1 Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului L.A.-M. durata reţinerii de la data de 23.10.2012 la data de 24.10.2012 şi durata arestării preventive de la data de 29.10.2012 la zi. Constată reparat integral prejudiciul cauzat părţilor civile C.G. şi Ţ.T., prin restituirea în natură a bunurilor sustrase. Ia act de faptul că părţile civile C.G.şi Ţ.T. şi-au retras cererea de constituire de parte civilă. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 161 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală şi art. 1349 din Noul Cod Civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă M.M. domiciliată în mun. Z., str. C.D.G., nr. 5A, jud. S. şi obligă pe inculpatul F.E. la plata către partea civilă a sumei de 600 lei cu titlu de despăgubiri materiale. În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj a sumei de 1200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. P.A. pentru asistenţa juridică asigurată inculpaţilor în faza de urmărire penală şi în faza de judecată. În baza art.191 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1100 lei fiecare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi şi părţile civile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 februarie 2013.
Hotarare 47/2013 din 06.02.2013Amână cauza pentru prezenţa inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 23.01.2013Amână cauza pentru angajarea de apărător ales. În baza art.300 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 b Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului F.E., fiul lui D.şi B., născut la data de 09.04.1986 în municipiul A., jud.A., cetăţean român, studii-6 clase, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, fără ocupaţie şi loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în localitatea S.M., nr.110, comuna S.A., jud.S., locuind fără forme legale în municipiul Z., str.P., nr.15, jud.S., măsură dispusă prin Încheierea penală nr.65/A din data de 24.10.2012 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în Dosar nr.6048/337/2012. În baza art. 160 b Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului F. E. În baza art.3002 Cod procedură penală raportat la art. 160 b Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului L.A.-M., fiul lui A. şi V.-L., născut la data de 06.11.1986 în municipiul Z., jud.S., cetăţean român, fără studii, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, fără ocupaţie şi loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în municipiul Z., lipsă spaţiu, jud.Sălaj, cu reşedinţa în municipiul Zalău, str.Părului, nr.15, judeţul Sălaj, măsură dispusă prin Încheierea penală nr.29/R din data de 29.10.2012 a Tribunalului Sălaj pronunţată în Dosar nr.6048/337/2012. În baza raportat la art. 160 b Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului L.A.M. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2012, ora 12,30.
Incheiere de sedinta din 19.12.2012În baza art.3001 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului F.E., fiul lui D. şi B., născut la data de 09.04.1986 în municipiul A.jud.A. cetăţean român, studii-6 clase, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, fără ocupaţie şi loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în localitatea S.M., nr.110, comuna S.A. jud.Sălaj, locuind fără forme legale în municipiul Z. str.P., nr.15, jud.S., măsură dispusă prin Încheierea penală nr.65/A din data de 24.10.2012 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în Dosar nr.6048/337/2012. În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului F.E. În baza art.3001 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului L.A.-M., fiul lui A.şi V.-L., născut la data de 06.11.1986 în municipiul Z., jud.S., cetăţean român, fără studii, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, fără ocupaţie şi loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în municipiul Z., lipsă spaţiu, jud.S., cu reşedinţa în municipiul Z., str.P., nr.15, judeţul S., măsură dispusă prin Încheierea penală nr.29/R din data de 29.10.2012 a Tribunalului Sălaj pronunţată în Dosar nr.6048/337/2012. În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului L.A.M. Constată stabilit termen de judecată a cauzei pentru data de 19.12.2012. În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. P.A. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi.Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2012, ora 15,30.